Page 51 [51]
OCR
50 1. PEISAJUL LITERAR ANTEBELIC SI INTERBELIC likoniste (Kös). Berde Märia va scrie articolul, in care condamnä moda romanului istoric care injecteazä, transfuzeazä in mod artificial, prezentul in trecut. Ideea de bazä a articolului era aceea cuprinsä in amintita sintagmä a märturisi si a-si asuma, o luare de pozitie impotriva exceselor istorismului, impotriva anacronismelor si interpretärii arbitrare a trecutului, coroborate cu un refuz al prezentului. Ion Chinezu credea in 1930, cä aceastä disputä va induce o autoanalizä mai serioasä a scriitorilor si laude mai ponderate din partea criticilor. Reactiile si räspunsurile la articol sunt numeroase, notäm doar cäteva dintre ele. Kacsó Sándor publicä in Brassöi Lapok/Gazeta brasoveanä (16 octombrie 1929) textul intitulat Gyavak voltak az erdelyi magyar irök?/Scriitorii maghiari ardeleni au fost lasi? Kacs6 se pronunta impotriva cultivärii excesive a paseismului in roman. El cere ca fn locul istoriilor care se petrec in tari si orase mari europene, sa se abordeze problematici ardelene, locale, cäci teme ardelene se gadsesc destule. Literatura se face vinovata de lasitate, crede scriitorul, lasitatea de a nu fi vorbit despre ziua de azi, despre prezent, preferänd aplecarea spre un trecut cosmetizat. La 19 octombrie 1929, Frany6 Zoltan publica in Temesväri Hirlap un articol profund antihelikonist care sesizeazä, la modul hamletian, cä ceva e in neregulä in jurul transilvanismului. Lasitatea se afla, crede el, in criticä, sau mai bine zis in non-critica acolitilor grupului helikonist si in ignorarea täcutä a celor din afarä. Tamási Áron publicá, ín luna noiembrie a aceluiasi an, un articol-eseu ín care face o analizá pertinentá a problemei Literaturii ín ansamblu, chestiunea romanului istoric fiind rezolvatá printr-un diagnostic simplu: obsesiva íntoarcere cátre trecut nu e o necesitate, ci e pur si simplu o modá. El abordeazá simptomele si bolile Literaturii si cautá solutii, tratamente. Tamási asazá ín centrul demersului sáu ideea transilvand, vorbeste de drumul transilvan, dar nu ezitä sä spunä trangant cä tocmai caracteristicile, specificul ii lipsesc acesteia. Denuntä suficienta literaturii ardelene si indeamnä la o analizä la rece si la autocriticä: „literatura maghiarä ardeleanä nu e imaginea sortii noastre reale, ci e o literaturä stätutä, ofilitä, färä vlagä, care mimeazä doar viata. Ne facem literatura aga cum facem si politicä: la modul maghiar patriarhal, aristocratic, sfidänd realitatea”!®. Formal, dezbaterea se incheie odatä cu aparitia, la data de 17 noiembrie 1929, a articolului semnat de Kädär Bela in Brassöi Lapok, A végszó jogän/Dreptul la ultimul cuvänt. Acesta vorbeste de pericolul cäderii in provincialism gi in exageräri regionaliste. Meritul dezbaterii a fost acela de a fi mutat problema romanului istoric, o chestiune de atelier artistic, din zona afacerilor interne ale literaturii in zona afacerilor publice. Jancsó Elemér scrie in Az erdélyi irodalom útjai. 1918-1931/ Drumurile literaturii maghiare ardelene 1918-1931, cá ín perioada cu pricina „literatura transilvanä se incäpätäneazä, cu o exceptie sau douä, sa se tot în109 Marosi Ildikó, Az Erdélyi Szépmíves Céh levelesládája. 1924-1944, I, Bucuresti, Kriterion, 1979, p. 205.
