Page 51 [51]
50 1. PEISAJUL LITERAR ANTEBELIC SI INTERBELIC
likoniste (Kös). Berde Märia va scrie articolul, in care condamnä moda roma¬
nului istoric care injecteazä, transfuzeazä in mod artificial, prezentul in trecut.
Ideea de bazä a articolului era aceea cuprinsä in amintita sintagmä a märturisi
si a-si asuma, o luare de pozitie impotriva exceselor istorismului, impotriva
anacronismelor si interpretärii arbitrare a trecutului, coroborate cu un refuz al
prezentului. Ion Chinezu credea in 1930, cä aceastä disputä va induce o auto¬
analizä mai serioasä a scriitorilor si laude mai ponderate din partea criticilor.
Reactiile si räspunsurile la articol sunt numeroase, notäm doar cäteva din¬
tre ele. Kacsó Sándor publicä in Brassöi Lapok/Gazeta brasoveanä (16 octom¬
brie 1929) textul intitulat Gyavak voltak az erdelyi magyar irök?/Scriitorii ma¬
ghiari ardeleni au fost lasi? Kacs6 se pronunta impotriva cultivärii excesive a
paseismului in roman. El cere ca fn locul istoriilor care se petrec in tari si orase
mari europene, sa se abordeze problematici ardelene, locale, cäci teme arde¬
lene se gadsesc destule. Literatura se face vinovata de lasitate, crede scriitorul,
lasitatea de a nu fi vorbit despre ziua de azi, despre prezent, preferänd aple¬
carea spre un trecut cosmetizat. La 19 octombrie 1929, Frany6 Zoltan publica
in Temesväri Hirlap un articol profund antihelikonist care sesizeazä, la modul
hamletian, cä ceva e in neregulä in jurul transilvanismului. Lasitatea se afla,
crede el, in criticä, sau mai bine zis in non-critica acolitilor grupului helikonist
si in ignorarea täcutä a celor din afarä.
Tamási Áron publicá, ín luna noiembrie a aceluiasi an, un articol-eseu ín
care face o analizá pertinentá a problemei Literaturii ín ansamblu, chestiunea
romanului istoric fiind rezolvatá printr-un diagnostic simplu: obsesiva íntoar¬
cere cátre trecut nu e o necesitate, ci e pur si simplu o modá. El abordeazá
simptomele si bolile Literaturii si cautá solutii, tratamente. Tamási asazá ín
centrul demersului sáu ideea transilvand, vorbeste de drumul transilvan, dar
nu ezitä sä spunä trangant cä tocmai caracteristicile, specificul ii lipsesc aces¬
teia. Denuntä suficienta literaturii ardelene si indeamnä la o analizä la rece si
la autocriticä: „literatura maghiarä ardeleanä nu e imaginea sortii noastre reale,
ci e o literaturä stätutä, ofilitä, färä vlagä, care mimeazä doar viata. Ne facem
literatura aga cum facem si politicä: la modul maghiar patriarhal, aristocratic,
sfidänd realitatea”!®. Formal, dezbaterea se incheie odatä cu aparitia, la data
de 17 noiembrie 1929, a articolului semnat de Kädär Bela in Brassöi Lapok, A
végszó jogän/Dreptul la ultimul cuvänt. Acesta vorbeste de pericolul cäderii in
provincialism gi in exageräri regionaliste.
Meritul dezbaterii a fost acela de a fi mutat problema romanului istoric, o
chestiune de atelier artistic, din zona afacerilor interne ale literaturii in zona
afacerilor publice. Jancsó Elemér scrie in Az erdélyi irodalom útjai. 1918-1931/
Drumurile literaturii maghiare ardelene 1918-1931, cá ín perioada cu pricina
„literatura transilvanä se incäpätäneazä, cu o exceptie sau douä, sa se tot în¬
109 Marosi Ildikó, Az Erdélyi Szépmíves Céh levelesládája. 1924-1944, I, Bucuresti, Kriterion,
1979, p. 205.