Oldal 17 [17]
16 1. PEISAJUL LITERAR ANTEBELIC SI INTERBELIC
la care constiinta tragicä se imbinä cu protestul pasiv. Imaginea de epocä a
realitätilor provinciei rämäne preponderent socialä, de raporturi intre indivizi
si societate. Dominä, ca la balzacieni, interesul pentru fiziologia socialä, proza
in ritm lent, cu armäturä descriptivä, corespunde personajelor cu sentimente
comprimate”®. Marea galerie a invinsilor evolueazä tot mai frecvent in locuri
unde nu s-a intämplat nimic. In scrierile care au ca temä provincia, viata tärgu¬
lui abundä notatia, descriptia, cronica de atmosferä.
O altä categorie de personaje o reprezintä täranii, dar nu glumetul lui
Creangä, ci fäpturi ale resemnärii sau pästori singuratici. „Studiile de moravuri
consemnate de la micä distantä, din interiorul epocii (modelul Balzac) ar fi fost
elocvente. Incercärile lipsesc, fiind inlocuite cu retrospective, reconstituiri, la
distantä de cäteva decenii ... Reconstituind destinul unui personaj comun, in¬
tr-un roman biografic Plecat färä adresä-1900, Cezar Petrescu sublinia in 1932
tatonärile, dezorientarea si marasmul de la inceputul secolului. incotro se în¬
drepta societatea romäneascä?; ce adresä cäutau tinerii plecati la drum odatä cu
noul veac? Singularizarea e tragicä, färä suport, deoarece niciodatä individul
nu s-a gäsit atât de suspendat în vid”.
Traducerile din aceastä perioadä sunt relativ numeroase. Studiul Spiritul
critic in cultura romdneascd de Garabet Ibräileanu porneste, de fapt, de la teza
circulatiei valorilor. Singura conditie cerutä e ca textele traduse sä imbogäteas¬
ca pozitiv fondul national. Nicolae Iorga indeamnä si el sä se traducä, mai ales
din englezä, italianä, germanä, spaniolä, rusä. Franceza ar insemna francofonie,
si implicit decadentism. Cele mai reusite traduceri apartin insä domeniului
liricii (amintim aici faptul cä George Cosbuc traduce Divina comedie, Octavian
Goga traduce Tragedia omului sau volumul din 1909 al lui St. O. Iosif — Talmd¬
ciri. In ceea ce priveste proza, ea cade pe mana traducatorilor de ocazie.
Secolul XX a debutat si a evoluat sub semnul sämänätorismului, pendu¬
land apoi la poporanism, la experientele moderniste, pentru a se ajunge, dupa
razboi, la marea prozä realistä. Miscarea sämänätoristä, extinsa dupa 1903, era,
de fapt, reactualizarea unor tendinte si idei mai vechi. Trebuie citatä in spriji¬
nul afirmatiei noastre Revista noud (1887-1895) unde apare ideea de cultura¬
lizare, Tribuna lui Slavici organ al curentelor populare, Vatra. Foaie ilustratä
pentru familie, in care se sustinea ideea reintoarcerii la vatra si la obärsia cul¬
turalä strämoseascä. Romänia junä (1899-1909) face apel la cunoasterea popo¬
rului, garantia artei sänätoase. La 2 decembrie 1901, apare revista Semänätorul,
ortografiat dupä primele 26 numere Sämänätorul. Cadrele unei literaturi sänä¬
toase sunt reprezentate de traditie si climatul rural, secondate de imperativul
luminärii maselor. „Produs al unei multitudini de tendinte, cu substrat social,
istoric si cultural, sämänätorismul trebuia sä aparä, in mod inevitabil, pe fon¬
dul contradictiilor de la inceputul secolului ... In esentä, ideologia sämänäto¬
5 Idem, p. 13.
6 Ibidem, p. 14.