Page 59 [59]
OCR
58 1. PEISAJUL LITERAR ANTEBELIC SI INTERBELIC discontinuä si cea rästurnatä, monologul interior, proiectii simbolice, subtexte criptice, romanul-jurnal si romanul-eseu. „Gustul experientei capätä o asemenea räspändire, incät starneste si reactii de revenire la modelul balzacian”'*. Deceniul al treilea marcheazä, de asemenea, si prima crizä a romanului, materializatä prin efortul de a construi o teorie a romanului si acela de educare a gustului public. „In prima etapä a dezbaterilor teoretice (1918-1930), scrie Carmen Matei Musat, romancierii interbelici nu pun problema restructurärii romanului ... ci pe cea a inaugurärii unei traditii romanesti care lipsea”'”°. O caracteristicä a peisajului literar romänesc interbelic e cä se manifestä simultan fortele de crestere ale romanului traditional si fortele de opozitie ale romanului artistic (R. M. Alberes). E vorba de ceea ce Nicolae Manolescu numea mai tärziu doric si ionic. Putem vorbi de o ardere a etapelor, si, ca o consecintä a acestui fenomen, de imposibilitatea de a schita scoli anume in prima jumätate a secolului XX. Scriitorii interbelici reprogeazä scriitorilor antebelici lipsa romanului, identificänd trei cauze posibile: schematismul psihologic al personajelor, säräcia subiectelor si indiferenta scriitorilor legatä de educarea gustului publicului receptor. Mircea Eliade pleda chiar, in „Tehnica si educatia culturii spiritului” (Familia, 1935, nr. 4), pentru introducerea pe piatä a unui manual de introducere In tehnica lecturii. „Din anii 30 se formuleazä ideea de artä a romanului, se vorbeste de necesitatea unei metamorfoze a genului. Metamorfoza romanului — restructurarea formulei romanesti, innoirea stilisticä gi lärgirea tematicä este influentatä in bunä mäsurä si de aparitia cinematografului”"®°. N. Davidescu scria in 1921 cä romanul in intelesul clasic al cuväntului se afla intr-o stare de crizä, de agonie pe plan european: „romanul se stinge pentru a face loc unei mai cristaline manifestäri, unei purificate evolutii a spetei: nuvela”'*'. Din demonstratia lui lipsesc referintele romänesti, tocmai datoritä lipsei romanului romänesc. Opinia noasträ nuanteazä oarecum opiniile mai sus mentionate apartinänd lui Mihai Ralea si Ovidiu Papadima. Credem cä, mäcar la inceputurile aparitiei si consolidärii romanului romänesc — momentul Mara, apoi Jon — influenta lecturilor autorilor din romanul maghiar a jucat un rol oarecare. Nu este íntämplätor faptul, cä Rebreanu traduce romanul lui Mikszäth, Umbrela sfäntului Petru, iar Slavici publica in 1876 traduceri din Jökai in ziarul Timpul. Citäm in sprijinul afirmatiei noastre opinia lui Ion Negoitescu, care scrie, in legäturä cu scolirea literarä maghiarä a lui Liviu Rebreanu: „Considerat de E. Lovinescu sämänätorist, Rebreanu, care intr-adevär s-a ocupat de tärani in Ion, in Räscoala si in Cräisorul, repudiat fiind insä de romanticul N. Iorga — s-a 128 Ov. S. Crohmalniceanu, op. cit., p 191. 129 Carmen Matei Musat, op. cit., p. 8. 130 Idem, p. 10. 131 N. Davidescu, „Agonia unui gen literar” in Adevärul literar si artistic, nr. 50/1921, reprodus in Aspecte si directii literare II, Editura Cultura Nationalä, Bucuresti, 1924.
