Page 58 [58]
1.2. PEISAJUL LITERAR INTERBELIC 57
fárá drept de apel cá literatura despre mediul rural nu trebuie sá fie neapárat
sámánátoristá va fi Liviu Rebreanu prin Jon.
Dacä epicul antebelic fusese dominat clar de proza scurtä, proza româneas¬
ca interbelicä inseamnä, prin definitie, expansiunea epicii masive. Romanul
ajunge intr-un moment de maxima inflorire. Mihai Ralea explica intarzierea
speciei astfel in „De ce nu avem roman?”: „dacä epopeea grandioasä, atunci
cänd se modernizeazä, se transformä in roman, balada sau poezia epicä mai
micä se transformä in nuvelä. N-am avut, cu alte cuvinte, o preparatie popularä
inconstientä, de ordin colectiv a genului care se chema roman, fiindcä ne-a
lipsit epopeea”’”’. Concluzia lui Ralea, adept al teoriei evolutiei genurilor al
lui Ferdinand Brunetiere, este cä nu romanul, importat târziu din literatura
occidentalä, ci nuvela (derivatä din baladä) ar fi genul narativ propriu, specific
literaturii romäne. Aceeasi pärere este exprimatä si de cätre Ovidiu Papadima
intr-un articol din Universul literar (nr. 8/1938), „Intre povestire si roman”.
Paradoxul romanului romänesc este perceput astfel de Mihai Ralea: dacä
aparitia si dezvoltarea romanului la nivel european este legatä de dezvolta¬
rea lumii si societatii burgheze, romanul romänesc se naste in conditii istorice
extrem de complexe, e epoca expansiunii capitalismului pe de o parte, sia
revolutiilor proletare, pe de altä parte. Tocmai din aceastä cauzä, inainte de a
fi fost larg obiectiv, romanul romänesc se angajeazä in diverse experiente de
introspectie. Inainte de a fi dat suficiente creatii, se va apuca sa practice o exce¬
siva analiza, imprumutand termenii lui Ibräileanu. Inainte de a face observatie
socialä si clasificare tipologicä, romanul romänesc se intelectualizeazä. In peri¬
oada interbelicä mai toatä lumea scrie romane: dramaturgii (Mihail Sebastian),
poetii (Arghezi). Schita si nuvela sunt mai putin atractive, nimeni nu se dedi¬
cä exclusiv prozei scurte. Nuvelistica reprezintä un stagiu de pregätire pentru
scriitori, o exersare, scolire a lor inainte de a se dedica romanului.
In eseul „Idei despre roman” (1925) Ortega y Gasset prevedea sfärsitul ge¬
nului romanesc prin säräcirea temelor posibile. Realitatea literaturii europene
— dacä ar fi sä luäm doar productia de romane din urmätorii zece ani - il con¬
trazice insä. Si romanul românesc interbelic îsi lärgeste considerabil tematica.
Orasul reinträ în vizorul romancierului, dupä ce fusese scos, o vreme, de sämä¬
nätorism; satul, Jumea ruralä rämäne o arie abordatä de romane valoroase (Ion).
Lirismul prozei antebelice a fost necesar, crede Garabet Ibräileanu, accentele de
durere si tânguire se datoreazä subconstientului colectiv si conditiilor istorice.
Dupä räzboi, aceastä adäncire ín subiect face loc cufundärii in obiect. Atitudi¬
nea liricä prelungitä din proza antebelicä devine treptat obiectivä. Acest proces
de obiectivare se datoreazä in mare mäsurä lui Rebreanu. Si din punctul de
vedere al constructiei romanesti evolutia e vizibilä si clarä. Tehnicile narative
se diversificä: se practicä expunerea epicä pe planuri simultane, cronologia
127 Mihai Ralea, „De ce nu avem roman?”, in Perspective, 1928, apud Ov. S. Crohmälniceanu,
op. cit., p. 187.