Oldal 30 [30]
OCR
1.2. PEISAJUL LITERAR INTERBELIC 29 contribuie la renasterea patriotismului, stabilindu-se o legáturá, e drept, destul de fragilä, intre identitatea artisticä si identitatea nationalä. Aspectul contradictoriu si tensionat al culturii vieneze se datoreazä si formärii constiintei si identitätii austriece, distinctä de cultura germanä. Acest context favorizeaza o literaturä reflexivä, inclinatä spre psihologie, preocupatä profund de figura artistului, surprins in evolutia relatiilor lui sociale. O tendintä a acestei literaturi a fost numitä „apocalipsa veselä”, o alta fiind o criticä a culturii care cunoaste o crestere a bestialitätii care caracterizazä modernitatea. Viena de la 1900, acest laborator de cercetare a distrugerilor lumii ,,poate fi descris in mod succesiv ca leagán al nenuméaratelor inovatii care au marcat lumea moderna si ca loc unde au fost formulate cele mai apocaliptice si profetice critici aduse chiar acestei lumi”*. Nu poate fi intamplator faptul ca, ín literatura romana si ín cea maghiarä (in special din Ardeal) identitatea artisticä se defineste concomitent cu identitatea nationalä. Universul multinational face ca intelectualii sä facä din problema identitätii o inepuizabilä sursä de inspiratie si reflectie“!. Un alt posibil import vienez (evident, cu un firesc decalaj temporal) ar putea fi tematica discursului literar si estetic. Pollak vorbeste de trei teme mari care structureazä si preocupä viata intelectualä si artisticä a Vienei: identitatea culturalä si nationalä, puritatea artisticä si raporturile dintre sexe“. Cele trei teme sunt prezente intr-un mod pregnant si in discursul cultural romänesc si maghiar (cäteva exemple abordate in aceastä lucrare: transilvanismul sau ardelenismul - ca discurs identitar; principiul artei pentru artä promovat de Sburätorul, respectiv Nyugat, dar si de Gänd romänesc si Erdelyi Helikon; schimbarea rolurilor traditionale in Mara). Vorbind de o literaturä austriacä, Jacques le Rider aduce in discutie si o definire a austricitätii in literaturä, cu un set de teme (castelul) si forme (eseul, aforismul) aferente. Dacä luäm in considerare asertiunile lui Pollak de tipul: ,,in presa, critica vieneza ridica in slavi inflorirea unei arte specific austriece, cosmopolitä, opusä oricärui nationalism... aceasta artä e chematä sä formeze... sufletul austriac”“, nu putem sä nu ne gändim la faptul cä transilvanistii incercau, in acelasi mod, sä defineascä un suflet transilvan, o artä specific transilvanä. Modernitatea vienezä este, in opinia lui Jacques le Rider, „o modernitate temperatä, la jumätatea distantei dintre traditie si avangardä”*. Elita culturalä vienezä, bine delimitatä social, „cu imbinarea sa neobisnuitä de provincialism si cosmopolitism, de traditionalism si modernism”* diferä substantial de cea din celelalte capitale europene. Träsäturile definitorii ale acestei „republici a literelor” sunt dragostea pentru patrie care se contopeste cu dragostea pentru 40 Idem, p. 9. 41 Ibidem, p. 181. 42 Ibidem, p. 8. 43 Ibidem, p. 133. 44 Jacques le Rider, Europa Centralä sau paradoxul fragilitätii, Iasi, Polirom, 2001, p. 83. 45 Carl. E. Schorske, Viena fin-de-siecle, Iasi, Polirom, 1998, p. XXVI.
