Oldal 21 [21]
OCR
20 1. PEISAJUL LITERAR ANTEBELIC SI INTERBELIC reinnoieste, paginile literare apar acum la loc distins, modelul fiind periodicul maghiar Tolnai Vilaglapja. Prima etapä de aparitie ia sfärgit in 1915, o a doua serie aparand intre 1922-1928 la Cluj. In acest din urmä an are loc o polemicä intre D.I. Cucu, redactorul-sef, nereceptiv la glasul momentului si Olimpiu Boitos, istoric literar care va reprosa revistelor culturale-literare din Transilvania aceasta fixare fn tiparele vechi. ,,Afirmatiile lui din Scrisul romänesc (Ardealul cultural in anii de dupä unire, 1927, nr. 1, p. 68-71) si din ziarul Universul (1928) reprezentau un inceput de clarificare a pozitiilor estetice in conflict declarat cu mentalitatea veche”*'. Polemica seamänä, pänä la un punct, cu aceea despre lasitate din presa maghiarä de mai tärziu Atitudini/Vallani es vällalni. Importanta revistei trebuie judecatä operänd cu criteriile momentului cänd ea a apärut, Cosänzeana fiind o revistä necesarä la momentul respectiv. Revista bilunarä Luceafärul (1 iulie 1902) devine punctul de convergentä al literaturii transilvänene antebelice. La Blaj mai apare, pentru scurt timp, Revista politicä si literarä, (1906-1907, conducätor Aurel Ciato, colaboratori Al. Ciura, Al. Lapedatu, Ion Agärbiceanu, M. Sadoveanu, Emil Gärleanu, Ion Gorun). La Arad apare in 1911 ziarul Romänul, in 1916 bilunarul Pagini literare in care semneazä Agärbiceanu, A. Birseanu, Lucian Blaga, Aron Cotrus. Luceafärul ia nastere din initiativa studentilor romani de la Budapesta, membri ai societätii literare „Petru Maior”. Directorul revistei e Al. Ciura, secondat de O. Goga, Oct. C. Täsläoanu, Ioan Lupas, Ioan Lapedat, Vasile E. Moldovan. In octombrie 1906 revista se mutä la Sibiu. Titlul eminescian al revistei este o aluzie la starea sufleteascä si la constiinta literarä a generatiei. Obiectivul revistei e de a promova o literatura activa. „Nu odatä, la Luceafärul, se ridica voci fmpotriva exceselor moderniste: nu era timp pentru exhibarea tristetilor metafizice, nici pentru viziuni sumbre. Totusi optica nu e ingustsamanatorista”’?. Daca Goga e poetul consonant cu epoca, in proza prezenta cea mai constanta e cea a lui Agärbiceanu. Luceafärul dä un impuls notabil dezvoltarii speciei romanului. Agarbiceanu publica Povestea unei vieti (1912, postum Legea trupului), roman care nu are un succes remarcabil. Arhanghelii (1913) va marca insä un moment de referintä in evolutia romanului romänesc. Al. Ciura publicä prozä memorialisticä (Icoane, Amintiri), Goga publicä foiletoane. Liviu Rebreanu publicä schitele Ofilire (1908), Räfuiala (1909), Nevasta (1911). Sadoveanu publicä aici vreo treizeci de schite si povestiri de inspiratie ruralä (Sluga, Hotul, Privelisti din Deltä, La paisprezece ani). De asemenea, se reproduc fragmente din Mara si Mänestii lui Slavici, Scrisori romane de D. Zamfirescu, amintirile despre Eminescu ale lui Vlahutä. „Prin tendintele culturale, Luceafärul are analogii cu Viata romäneascä, dar relatiile cu aceasta sunt de la inceput neamicale”**. Oct. C. Täsläoanu lanseazä teoria sa despre 21 Idem, p. 50. 22 Const. Ciopraga, op. cit., 1970, p. 106. 23 Ibidem, p. 108.
